Poate cea mai bună soluție anti-corupție chiar și în România

de: George Stanciu
19 07. 2017

Având în vedere că societatea noastră suferă grav din cauza corupției, am putea beneficia de pe urma unei asemenea aplicații.

Ultimele zile ne arată că dacă ești băiat deștept, poți să faci niște afaceri destul de profitabile, să prejudiciezi statul român cu niște bani buni, iar apoi să scapi basma curată sau să ieși după ce ai scris suficient încât să umpli un raft de bibliotecă. Radu Mazăre a luat patru ani cu suspendare pentru un prejudiciu de 114 milioane de euro, în timp ce Dan Voiculescu a ieșit după trei ani ispășiți dintr-o pedeapsă de 10 ani, pentru un prejudiciu de 60 de milioane de euro.

Astfel, am avea nevoie de o aplicație care să ne arate mai bine cât de corupți sunt cei despre care citim. Inițiativa vine din Brazilia, unde un plug-in pentru browsere le arată cititorilor de articole cât de mult au băgat mâna în sac aleșii lor.

Colour of Corruption detaliază toate informațiile cu privire la membrii guvernului, ai parlamentului, ai președintelui și nu numai. Extensia apare pe fondul celei mai mari investigații legate de mită din Brazilia, care implică toate partidele mari din țară, dar și companii importante.

Plug-in-ul pentru Google Chrome, odată instalat, afișează deasupra numelui fiecărui suspect în vreun dosar o bandă mov. Dacă apeși pe aceasta, primești informații despre toate procesele în care acesta este vizat. Extensia de browser a fost lansată de Reclame Aqui, unul dintre cele mai mari site-uri pentru plângeri ale consumatorilor din Brazilia, care are o audiență de 600.000 de vizitatori pe zi.

N-ar fi rău să vedem o asemenea extensie creată și pentru România, astfel încât oamenii să știe cine și ce face pe banii lor.